DSCF6554

2 porții

Ingrediente:

  • 1 piept de pui
  • 1 iaurt
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 100 g de parmezan ras
  • praf de usturoi, sare, piper, plante aromatice de Provence

Mod de preparare:

Tăiați puiul în bucățele de 2-4 cm. Sărați, piperați și presărați plante aromatice de Provence

Într-un bol, turnați 3 linguri de ulei de măsline. Adăugați usturoiul si iaurtul. Potriviți sare și piper. Amestecați bine. Încorporați puiul și amestecați.

Într-un alt bol puneți parmezanul. Treceți bucățile de pui, apoi puneți-le pe fundul unui vas termorezistent, uns în prealabil cu ulei de măsline. Dacă mai rămâne parmezan, presarați-l deasupra.

Puneți la cuptor 15-20 de minute, până când puiul este bine făcut.

Serviți pe pat de salată verde. Se poate servi și cu vinegretă.

Poftă bună!

Pui-cu-parmezan

Anunțuri